Furnalul este principalul echipament de topire în prezent, care are caracteristicile bunăstării publice simple și ale capacității mari de producție. Căptușeala din cărămidă refractară joacă un rol important în furnal. Cu toate acestea, în procesul de producție, căptușeala din cărămidă refractară a peretelui cuptorului este erodată treptat datorită funcției diferitelor funcții. Prin urmare, pentru a prelungi durata de viață a cuptorului cu temperatură ridicată, este necesar să selectați în mod rezonabil căptușeala din cărămidă refractară. Metoda de selecție a căptușelii din cărămidă refractară la fiecare parte este după cum urmează:
(1) Gâtul cuptorului este afectat în principal și purtat de sarcina cuptorului. În general, sunt selectate cărămizi de oțel sau cărămizi de oțel răcite cu apă.
(2) Atunci când furnalul modern mare adoptă o structură cu pereți subțiri, trebuie selectată refractară cu o bună rezistență la eroziune chimică și rezistență la uzură, dintre care cărămida de lut de înaltă densitate este cea mai potrivită, care este de obicei utilizată pentru a înlocui căptușeala din cărămidă.
(3) Principalele mecanisme de afecțiune sunt spălarea șocurilor termice, eroziunea gazelor la temperaturi ridicate, metalul alcalin, precipitațiile de zinc și carbon și eroziunea chimică a zgurii inițiale. Căptușeala din cărămidă trebuie să fie realizată din materiale refractare rezistente la șoc termic, eroziune primară a zgurii și eroziune. Practica a demonstrat că, indiferent cât de bun este materialul refractar, acesta trebuie erodat. Numai atunci când echilibrul este atins (aproximativ jumătate din grosimea inițială) poate fi stabil. De data aceasta este de aproximativ trei ani. De fapt, cărămizile din carbon din aluminiu sinterizat cu performanțe bune (mult mai ieftine) pot atinge, de asemenea, acest obiectiv. Prin urmare, cărămizile din carbon din aluminiu pot fi utilizate pentru furnale de 1000m3 și mai jos.
(4) Principala cauză a deteriorării bosh este eroziunea gazului la temperaturi ridicate și a fierului de zgură. Intensitatea fluxului de căldură al acestei părți este foarte mare, iar orice refractar nu poate rezista refractarului pentru o lungă perioadă de timp. Durata de viață refractară în această parte nu este lungă (1 ~ 2 luni și 2 ~ 3 săptămâni scurte). În general, sunt selectate materiale refractare cu rezistență ridicată la foc, temperatură ridicată de înmuiere a sarcinii și densitate ridicată în vrac, cum ar fi cărămidă de aluminiu ridicată, cărămidă de carbon din aluminiu etc.
(5) Zona tuyere cuptor. Această zonă este singura zonă de reacție de oxidare din furnal, iar temperatura ridicată poate ajunge la 1900 ~ 2400 °C. Stresul termic cauzat de temperaturile ridicate, eroziunea gazelor la temperaturi ridicate, eroziunea fierului de zgură, eroziunea metalelor alcaline și eroziunea cocsului circulant vor deteriora căptușeala cărămizii. Furnalele moderne folosesc cărămizi compozite pentru a construi zona tuyere a vatrei. Materialele sunt de aluminiu ridicat, corund, mullit, corund maro, nitrură de siliciu și carbură de siliciu. Ele pot fi, de asemenea, utilizate pentru presare la cald blocuri de carbon.
(6) În zonele cu eroziune gravă a căptușelii furnalului, gradul de eroziune a fost întotdeauna baza pentru determinarea duratei de viață a furnalului de primă generație. În stadiul incipient, pentru că nu a existat nici o răcire, partea de jos a furnalului folosit cea mai mare parte un singur refractar ceramice. Prin urmare, principala cauză a deteriorării este plutirea cărămizii de jos cauzată de fisurile zidăriei și fisurile de infiltrare a fierului topit cauzate de stresul termic, în timp ce penetrarea și coroziunea fierului topit în cărămida de carbon, coroziunea chimică a metalului alcalin în cărămida de carbon, deteriorarea stresului termic la cărămida de carbon și oxidarea CO2 și H2O la cărămida de carbon sunt încă factori importanți care amenință durata de viață a fundului cuptorului și vatră.
Condițiile de producție ale fiecărei părți a furnalului sunt diferite, astfel încât diferite materiale refractare trebuie selectate în zone diferite și utilizate în consecință pentru a evita problemele inutile, rezultând materiale refractare care nu pot îndeplini cerințele.
