Producția mondială de ciment a crescut de la 800 de milioane de tone în 1980 la 1,8 miliarde de tone în 2003, și se preconizează că va crește la o rată medie anuală de creștere de 3,6% până în 2020. Schimbarea tehnologiei de producție în industria cimentului nu numai că îmbunătățește foarte mult eficiența și capacitatea de producție a producției de ciment, dar prezintă, de asemenea, noi cerințe pentru refractare. Consumul de refractare pe tonă de ciment a scăzut de la 1,2 kg în trecut la 0,58 kg în prezent, și este de așteptat să scadă la 0,5 kg în 2005. În plus față de cărămidă tradițională magnezie, cărămidă crom magnezie, cărămidă de alumină înaltă și cărămidă de lut, fonta scăzută are efect de aplicare mai evident în capul cuptorului și coada cuptorului, țeavă mai rece, cot țeavă și partea de jos a decomposer.
Principala problemă a refractarilor pentru industria sticlei este dezvoltarea topirii la temperatură scăzută. Dezvoltarea tehnologiei de topire, a tehnologiei de ardere a combustibilului oxi și a tehnologiei de electrofuziune a materialelor fără arsenic prezintă cerințe mai stricte pentru refractari.
În ultimii ani, durata de viață a cuptorului de sticlă a fost îmbunătățită foarte mult, iar linia de producție float de sticlă plată poate fi atâta timp cât 10 ani. Durata de viață a cuptorului de sticlă obișnuit este de 5-7 ani, iar cea a cuptorului special de sticlă este de 2 ani. Prin urmare, refractarele trebuie să aibă funcții de rezistență ridicată la coroziune, impact redus asupra calității sticlei, nici o poluare a mediului, calitate stabilă și efect evident de economisire a energiei.
